Intrebari Frecvente


Vreau să devin client ApaServ.

 

Vreți să deveniți client ApaServ și aveți anumite nelămuriri? Citiți aici răspunsurile la cele mai frecvente întrebări legate de această situație specifică:

 

Ce trebuie să fac pentru realizarea unui branșament de apă/racord de canalizare?

Aici găsiți un ghid infomativ în care sunt descrise etapele realizării unui branșament de apă sau a unui racord de canalizare.

 

 

Ce servicii sunt incluse în tariful pentru apă potabilă și pentru canalizare?

 

Aducerea apei potabile la dumneavoastră și colectarea apei folosite sunt principalele servicii pe care Apa Serv le oferă clienților săi. Funcționarea eficientă a acestor servicii implică, așa cum se întâmplă în toate industriile, costuri de exploatare, întreținere, dezvoltare și modernizare a rețelelor, menținere a nivelului de rentabilitate, precum și protejare a mediului. Toate aceste aspecte sunt reflectate în tarif și respectarea lor face ca dumneavoastră să beneficiați de servicii de calitate.

 

Dificultăți de plată

 

Ce pot sa fac dacă am dificultăți să plătesc facturile de apă?

 

În situația în care vă aflați temporar în imposibilitatea de a achita integral factura de apă, vă oferim posibilitatea eșalonării, prin încheierea unui Program de eșalonare la plată. Știm că apa este un produs esențial în activitatea noastră cotidiană și suntem alături de dvs. în a vă asigura continuitatea acestui serviciu. Vă așteptăm la biroul Relații Clienți, pentru detalii suplimentare!

 

Ce se întâmplă dacă lipsesc atunci când este programată citirea contorului?

 

Dacă reprezentantul ApaServ are acces la contor, valoarea facturii va fi stabilită pe baza consumului real. Dacă acest lucru nu este posibil, se face estimare bazată pe istoricul consumului dumneavoastră. În acest caz, reprezentantul nostru lasă un Aviz de trecere. Pentru a evita emiterea unei facturi estimate, puteți trimite indexul contorului dumneavoastră completând formularul online sau sunând la Biroul de Relații Clienți, tel : 0233 233 340, interior 431, 432, 433.

 

Atenție! Pentru a putea fi luat în calcul la facturare, indexul trebuie trimis, la ApaServ în perioada 17-24 a fiecărei luni. Pentru localitățile la care sunt programate citiri indexul poate fi comunicat în perioada 1-13.

 

De ce tariful apei nu este același peste tot în România?

 

Serviciul de alimentare cu apă este un serviciu local. În fiecare localitate, pot interveni factori precum: calitatea surselor de apă utilizate, tratamentele necesare de potabilizare a apei, relieful, numărul de locuitori etc. În județul Neamț, tariful apei este unic pentru toți clienții.

 

Cum este determinat prețul apei ?

 

Tarifele percepute de ApaServ, atât pentru serviciul de alimentare cu apă potabilă, cât şi pentru cel de canalizare sunt stabilite în strictă conformitate cu prevederile strategiei de tarifare aprobate prin Hotărârea Consiliului Judeţean nr. 124/31.07.2009 şi inclusă în Contractul de delegare a serviciilor de alimentare cu apă şi de canalizare.

 

Tarifele practicate de ApaServ sunt verificate şi avizate de Autoritatea Naţională de Reglementare a Serviciilor Publice de Gospodărire Comunală–ANRSC şi aprobate de Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară AQUA Neamţ.


 


Ce trebuie să știți despre un contor de branșament?

Contorul de branșament este un aparat de înregistrare a volumului de apă care trece din rețeaua publică de distribuție spre consumator.
• Faceți deosebire între contorul de branșament și contorul de apartament!
• Dacă contorul se află pe proprietatea dumneavoastră, atunci trebuie să ne asigurați accesul pentru efectuarea citirilor. Dacă optați pentru autocitire, accesul trebuie asigurat ori de câte ori este nevoie.
• Nu lăsați să treacă nici o lună fară să vă citiți contorul! Controlând consumurile lunare, puteți sesiza posibile probleme la instalațiile interioare și puteți evita plata eventualelor pierderi de apă generate de acestea!
• Dacă atât caminul cât și contorul se află pe proprietatea dumneavoastră, responsabilitatea cu privire la buna lui funcționare vă aparține, excepție făcând verificarea metrologică pe care ApaServ o efectuează o dată la 7 ani.
• Feriți contorul de înghet pe timpul iernii, pentru a vă feri de plata unor costuri suplimentare de reparare/înlocuire a acestuia.

Cui se datorează diferențele de consum între contorul de branșament și suma repartitoarelor debitmetrice (contori de apartament) la asociațiile de proprietari?

Diferențe de clasă de precizie. Contorii de branșament ai companiei au clasa C- cea mai înaltă, sau B- Intermediară, în timp ce mare parte din apometrele individuale din apartamente au clasa de precizie A – cea mai mică sau cel mult B. Aceasta înseamna că aparatul de măsură al companiei înregistrează cea mai mare parte a cantității de apă care trece spre utilizator, în timp ce apometrele individuale de apartament, de precizie inferioară, pot permite, de exemplu, ca pe un robinet neetanș să curgă chiar fire subțiri de apă fără să fie înregistrate. Precizăm că apometrele individuale din apartamente au rolul de repartitoare orientative de consum în interiorul imobilului și nu de indicator strict al obligațiilor individuale de plată.
Pierderi de apă între căminul de branșament și instalația blocului sau pierderi pe rețelele și instalațiile interioare. Practica demonstrează că, prin cumulare, pierderile de apă pe instalațiile interioare pot să fie semnificative, fără a fi înregistrate de contoarele de apartament. Ele pot fi cauzate de avarii ale sistemului de distribuție interioară sau de instalații neetanșe. De exemplu, un singur fir de apă cu diametrul de doar 2 mm care scapă pe un singur robinet sau vas WC neetanș neînregistrat de contorul de apartament - poate duce la o pierdere de până la 18 mc pe lună.
Necorelarea citirilor. Citirea apometrelor individuale din apartamente la o dată diferită decât data citirii contorului de branșament al companiei.
Poziția de montare. Instalarea contorilor de apartament orizontal sau vertical conduce la încadrarea în clasa de precizie B sau A conform precizărilor constructorilor. Debitul minim la contoarele de apartament Dn 15 este în jur de 30 l/h iar la contoarele de branșament este 15 l/h (contor Dn 15) respectiv 25 l/h (contor Dn 20). Pierderile neînregistrate din fiecare apartament, prin cumulare, sunt înregistrate de contorul de branșament.
Receptori necontorizați în apartamente, în spațiile comune (boxe) sau spațiile cu altă destinație. Sunt întâlnite situații în care diferiți consumatori interiori (maşina de spălat, WC- uri) sunt racordați înaintea contorului interior. Sunt frecvente cazurile în care la subsolurile blocurilor există câte un robinet de apă. Aceste robinete, dacă sunt folosite pentru umplerea butoaielor de murături, udat grădina din fața blocului sau pur și simplu ţârâie în voie pentru că nu deranjează pe nimeni, reprezintă o nouă sursă generatoare de diferențe.
Consumuri abuzive. Există locatari care alterează intenționat înregistrarea contorului propriu de apă cum ar fi umplerea vanei sau a rezervorului WC cu un firicel de apă care nu este înregistrat de contorul de apartament, blocarea apometrului prin diverse metode sau chiar inversarea poziţiei lui de montare. Toate aceste consumuri abuzive sunt însă înregistrate de contorul de branșament. Rezultatul: creșterea diferenței dintre consumul înregistrat de contorul de branșament și suma înregistrărilor apometrelor de apartament.
Verificarea metrologică. Lipsa documentelor de verificare metrologică (fie datorită faptului că firmele de contorizare nu au predat aceste documente beneficiarilor, fie pentru că instalarea apometrelor de apartament s-a facut ”la negru”) sau depăşirea perioadei legale (o data la 5/7 ani) în care este obligatorie verificarea apometrelor de apartament, poate influența, prin ceea ce implică, acuratețea modului în care aceste aparate de masură înregistrează.
Sumele care se plătesc lunar pentru pierderi interioare, pot fi economisite dacă se face o investiţie inițială și se pun la punct toate instalațiile interioare, iar administrațiile de bloc ar trebui să facă o verificare atentă a consumurilor din apartamente. Ar trebui verificați în primul rând consumatorii care raportează consumuri anormale, respectiv 0.5 – 1-2 mc/persoană/lună. Depistarea și înlăturarea acestor situații ar reduce o parte din diferențele de consum, plătite de toți locatarii.

Recomandări

Pentru a reduce diferențele dintre înregistrarea contorului de branșament și suma înregistrărilor contoarelor individuale, vă recomandăm:

• reparați și întrețineți toate instalațiille interioare (inclusiv cele din subsolul blocului) în vederea eliminării pierderilor;
• montați contoarele individuale în afara apartamentelor conform prevederilor legale și prescrierii tehnice de montaj, pe scara blocului, pentru a putea fi corect supravegheate;
• citiți contoarele de apartament în funcție de data planificării pentru citirea contorului de branșament;
• solicitați verificarea metrologică a contoarelor din apartamente;
• depistați consumul fraudulos;
• contorizați și sigilați toate sursele de apă din apartamente.
Cum pot să fiu sigur de buna funcționare a contorului meu de branșament?

Un contor nu înregistrează consum (discul central, de obicei vopsit în negru nu se roteşte) decât dacă există un consum știut sau neștiut de utilizator.

Consumurile anormale, peste media obișnuită, se datorează în cea mai mare parte unor avarii interioare.

Verificarea funcționării corecte a contorului se poate face doar de către un laborator metrologic.

De ce se înlocuiește contorul de apă?

Contorul de apă este aparatul de măsurare a volumului de apă consumat de dumneavoastră. Calitatea principală a tipului de contor folosit de ApaServ este fiabilitatea lui. Pentru a garanta această fiabilitate, contorul este supus unei verificări metrologice periodice, conform reglementărilor legale în vigoare, odată la cinci ani, respectiv șapte ani în cazul contoarelor verificate metrologic începind cu 1 decembrie 2012. Cu această ocazie se înlocuiește contorul cu unul verificat metrologic.

 

Atenție ! Clientul are obligația asigurării atât a integrității sistemelor de măsurare cât și a curățeniei în căminul de branșament și a accesului liber la contor.

 

Cine plătește înlocuirea contorului?

 

ApaServ este proprietarul contorului de branșament. Înlocuirea gratuită a contorului se realizează la expirarea termenului de valabilitate metrologică, la depistarea unor probleme tehnice în cadrul controalelor regulate etc.

 

Dacă aveți îndoieli legate de corectitudinea înregistrării contorului, și sunteți convins că înregistrarea consumului nu se datorează unei avarii de care nu ați avut sau nu aveți cunoștință, se poate solicita verificarea metrologică a contorului.

 

În cazul în care verificarea metrologică se face la cererea clientului, acesta va trebui să suporte cheltuielile ocazionate de verificare, dacă se dovedește că aparatul înregistrează corect sau în favoarea lui. Dacă se dovedește că aparatul nu funcţionează corect sau înregistrează în favoarea operatorului, cheltuielile vor fi suportate de acesta.

 

În cazul în care deteriorarea sistemelor de măsurare, în orice mod, s-a produs din vina consumatorului, acesta va suporta costul sistemelor deteriorate sau al lucrărilor de demontare, verificare, reparare și remontare.

 

Ruperea sau violarea sigiliilor aplicate pe sistemele de măsurare, precum și afectarea integrității sau funcționării lor în orice mod constituie contravenție sau infracțiune, după caz și se pedepsește în conformitate cu prevederile legale în vigoare.

 

Doresc să mut contorul. Cum trebuie procedat?

Actele necesare pentru această operațiune de schimbare a soluției tehnice privind alimentarea cu apă sunt:

  • copie plan de situație cu rețele scara 1:500;
  • plan de încadrare în zonă scara 1:2000;
  • copie act de proprietate;
  • copie act de identitate sau copie CIF, Certificat Unic de Înregistrare la Registrul Comerțului și act identitate administrator/președinte în cazul persoanelor juridice.


În urma avizului favorabil se întocmește un proiect de execuție a lucrării.

Schimbarea locației contorului se face doar de către o firmă agreeată de către companie. Informații cu privire la lista firmelor agreate o puteți obține aici

Cum se citește indexul contorului?

Indexul care trebuie citit este reprezentat de cifrele scrise cu culoarea neagră (tamburii contorului). Acestea nu sunt despărțite de nicio virgulă. Unitatea de măsură este metrul cub (m3). Subdiviziunile nu se citesc.

 

Consumul de apă de la robinet
Care este diferența dintre apa de la robinet și apa îmbuteliată?
Despre apa îmbuteliată:
Sute de miliarde de sticle din plastic sunt utilizate anual pentru ambalarea apei. Aceste imense cantitati de PET-uri devin repede deșeuri și numai 16% sunt reciclate. Restul de 84% poluează natura, fiind atât de puțin biodegradabile încât dispar abia dupa sute de ani. Pentru producerea și comercializarea unui litru de apă îmbuteliată se consumă 3 litri de petrol. Cercetatorii estimeaza că extinderea acestui mod de comercializare a apei ar provoca un veritabil dezastru în viitorul deceniu.
Despre apa rece de la robinet:
Începând de la râu și pâna la robinetul dumneavoastră, trecând prin uzinele de tratare, apa este permanent supravegheată. Parametrii principali ai apei sunt analizați permanent printr-o serie de analizoare și completați de probe prelevate din rețea și analizate în laborator.
 
Am impresia că am un consum prea mare. Cum pot sa-mi evaluez consumul?
Consumurile normale variază în jurul valorilor calculate pentru consumul paușal, funcție de gradul de confort stabilit conform ORD 29/N/1993…click …Legislatie) În stabilirea consumurilor fiecare utilizator trebuie să țină cont de frecvența utilizării mașinii de spalat automate, utilizarea apei pentru udatul grădinii, spațiilor verzi, spalarea autoturismului etc.
 
Sugerăm să vă urmăriți consumul înregistrat de contor într-o zi normală și în funcție de cantitatea înregistrată respectiv activitățile care au necesitat consum de apă să luați măsuri de economisire, dacă este cazul.
 
Gustul și culoarea apei
Apa nu are același aspect și gust pe care le are de obicei. Ce trebuie făcut ?
Dacă n-ați utilizat apa o perioadă mai îndelungată (zile, saptamâni) prima apă care va curge este cea care a stagnat pe instalația dumneavoastră. De fiecare dată când constatați o deteriorare a aspectului apei de la robinetul dumneavoastră vă recomandăm:
• lăsați apa să curgă câteva secunde;
• informați-vă dacă apa nu a fost oprită pentru intervenții;
• verificați dacă și vecinii dumneavoastră au aceeași problemă.
Nu trebuie să permiteți intervenții ale persoanelor neautorizate la sistemul de alimentare cu apă și nici la rețeaua interioară. Orice neregulă în legatură cu calitatea apei reci ne poate fi sesizată la Dispecerat SCADA nr. de telefon 0735 702 402 sau 0233 214 660.
Apa are gust sau miros de clor. Ce pot să fac ?
Mirosul mai pronunțat de clor apare în cazul unor temperaturi extreme (mari sau mici), precum și în situația în care, pentru a asigura siguranța microbiologică (bacteriologică) a apei distribuite, este necesară o creștere a concentrației de dezinfectant către limita superioară a cantității maxim admise. Măsura este luată exclusiv în scopul protejării sănătații dumneavoastră.
Clorul este o substanță volatilă. Pentru atenuarea gustului apei, lăsați apa într-un recipient sau vas descoperit înainte de a o bea. Dacă se poate, chiar la frigider, dar nu mai mult de 24 de ore. Frigul va disipa gustul. Sau o puteţi servi cu cuburi de gheaţă. De asemenea, câteva picături de lămâie sau o frunză de mentă vor face ca gustul de clor să dispară, iar noile arome pot fi chiar plăcute.
De ce apa are câteodată o culoare roșiatică/maronie?
Atunci când este presiune mare pe rețeaua de distribuție a apei, se poate întâmpla să se desprindă microparticule de fier de pe ţevi care duc la colorarea apei de la robinet. Cu toate că acestea nu prezintă un pericol pentru sănătate, este de preferat să nu consumați apa decât atunci când revine la aspectul normal. Orice neregulă în legatură cu calitatea apei reci ne poate fi sesizată la Biroul de Relaţii Clienți , tel : 0233 233 340, interior 431, 432, 433 sau pe email : office@apaserv.eu sau pe site-ul companiei.
Siguranța sanitară
 
Cum este monitorizată calitatea apei?
Verificarea calității apei furnizate se realizează de către Laboratoarele companiei, atât în stațiile de captare a apei, cât și în rezervoarele de apă și pe reţeaua de distribuție conform Programului anual de monitorizare aprobat de DSP Neamț. Laboratoarele sunt înregistrate la Ministerul Sănatății în Registrul laboratoarelor care monitorizează calitatea apei potabile.
Unde pot să găsesc rezultatele analizelor de apă realizate în județul Neamț?
APA SERV realizează săptămânal/lunar Rapoarte de încercare privind calitatea apei pe întregul teritoriu al județului Neamț. Aceste Rapoarte de încercare pot fi accesate online aici.
Cum suntem informați în caz de întrerupere de apă?
Sistarea furnizării apei ca urmare a unor lucrări programate de modernizare a rețelei de distribuție a apei este comunicată consumatorilor prin anunţuri în mass-media și pe website.
Avariile pot fi vizualizate online de pe website aici.

Doresc să mă conectez la rețeaua de canalizare. Ce trebuie să fac?

Vă punem la dispoziție un ghid infomativ în care sunt descrise etapele realizării racordului de canalizare.

În ce caz trebuie să cer un "acord de preluare"?

Acordul de preluare este documentul scris, emis de ApaServ agenților economici, în baza căruia se permite evacuarea apelor uzate, altele decât cele menajere, în rețeaua de canalizare publică. Găsiți mai multe detalii aici.

Mi se facturează canalizarea dacă sunt alimentat cu apă dintr-un puț?

Serviciul de canalizare se plătește de orice persoană conectată la rețeaua de canalizare, indiferent de modul de alimentare cu apă. Dacă deversați ape uzate în rețeaua publică fără să aveți un contract cu ApaServ, atunci este în interesul dumneavoastră să reglați această situație.

 


Am impresia ca este o pierdere de apă pe rețea.Cum pot verifica?
Seara – așteptați să se umple rezervoarele aparatelor care folosesc apa. Opriți aceste aparate și toate robinetele, dușurile - orice consumator de apă. Verificați dacă contorul înregistrează consum fapt care arată că există o pierede de care nu aveți cunoștință. În cazul în care se înregistrează consum citiți și notați indexul iar dimineața citiți din nou. Cantitatea de apa înregistrată este în marea ei majoritate apa datorată avariei.
Stiu că este o pierdere ascunsă pe rețea dar nu este vizibilă. Cum o pot localiza?
Mai întâi, verificați etanșeitatea îmbinărilor, sudurilor și a țevilor din instalația de apă interioară. De asemenea, verificați sistemul de alimentare a diverselor aparate care folosesc apa (vase de toaletă, mașini de spălat …), robinetele (atât de la chiuvete cât și de la calorifere). Puteti folosi hârtie absorbantă (sugativă) pe care o puneți pe țevi. Daca hârtia se umezește, ați localizat pierderea de apă. Pierderile de apă cele mai greu de depistat sunt cele de pe țevile aflate în pereți sau sub pământ. În acest caz, e nevoie să apelați la un instalator calificat. O verificare eficientă pentru utilizatorii de la blocuri este verificarea căminelor de canalizare dupa ce s-a solicitat locatarilor să nu utilizeze apa, cât se face verificarea. În cămine nu trebuie să curgă apa curată cu un debit constant care arată existența unei avarii la instalațiile interioare.

 


Cum pot să trimit o sesizare?

Deoarece nivelul nostru de exigență crește în fiecare zi, sesizările dumneavoastră sunt esențiale pentru îmbunătățirea serviciilor oferite. Dacă nu sunteți multumiți de serviciile prestate de societatea noastră, ne puteți sesiza acest lucru utilizând formularul Contact Relații Clienți.

Branșamentul este închis la adresa la care tocmai m-am mutat. Ce trebuie să fac?

În acestă situație trebuie să încheiați un contract cu Apa Serv. Pașii sunt prezentați aici.

Vreau să construiesc o casă. Care sunt demersurile pe care trebuie să le fac pentru a fi alimentat cu apă?

Aici găsiți un ghid infomativ în care sunt descrise etapele realizării unui branșament de apă sau a unui racord de canalizare.

Când se sistează furnizarea serviciilor?

Conform prevederilor legislației în vigoare, operatorul poate sista furnizarea serviciului în următoarele situații:

- la cererea utilizatorului;

- branșamente sau racorduri realizate fără obținerea avizelor legale, cazurile de consum fraudulos sau de distrugeri ori degradări intenționate ale componentelor sistemului public de alimentare cu apă și de canalizare. Sunt considerate consumuri clandestine și cazurile când consumul se face prin ruperea sigiliilor, demontarea contorului, montarea inversa, by-pass la contor, decuplarea sau distrugerea echipamentului de citire radio și alte modalități de sustragere a consumului fără a fi înregistrat de aparatura de măsură”;

- numai după (minim) 5 zile lucrătoare de la primirea de către utilizator a unei notificări constând în comunicarea scrisă făcută de operator și transmisă prin curier sau prin scrisoare recomandată adresată utilizatorului, în următoarele situații:

• utilizatorul nu achită factura în termen de 30 de zile calendaristice de la data scadentă, precum și alte obligații de plată neonorate la scadență operatorului (majorări, cheltuieli de judecată etc.) indiferent de natura, cuantumul sau vechimea lor;

• utilizatorul nu remediază defecțiunile interioare și prin aceasta prejudiciază alimentarea cu apă a altor utilizatori;

• neachitarea obligațiilor de plată pentru recuperarea daunelor, stabilite printr-o hotărâre judecătorească definitivă, provocate de distrugerea sau deteriorarea unor construcţii sau instalații aferente infrastructurii edilitar-urbane a localităților, aflate în administrarea lor;

• împiedicarea delegatului împuternicit al operatorului de a controla instalațiile de utilizare, de a monta, verifica, înlocui sau citi aparatele de măsurare-înregistrare sau de a remedia defecțiunile la instalațiile administrate de operator, când acestea se află pe proprietatea utilizatorului;

• branșarea sau racordarea, fără acordul operatorului la instalațiile altui utilizator ori schimbarea, fără acordul operatorului, în cadrul unor lucrări de reparații capitale, reconstruiri, modificări, modernizări sau extinderi, a caracteristicilor tehnice și/sau a parametrilor instalațiilor de utilizare;

• utilizatorul folosește în instalația interioară pompe cu aspirație din reţeaua publică direct sau prin branșamentul de apă, fără avizul operatorului;

• neîncadrarea în termenii obligațiilor contractuale ale utilizatorului, după expirarea preavizului de 15 zile dat de furnizor, care duce la rezilierea contractului;

• la încălcarea oricăror altor obligații prevăzute în contract, regulamentul serviciului de alimentare cu apă și canalizare și legislația în materie;

• dacă utilizatorul refuză încheierea unui nou contract ori perfectarea sau reactualizarea contractului existent în condiţiile modificării reglementărilor sau condițiilor tehnico–economice care au stat la baza încheierii acestuia.

 

Procedura de notificare se consideră îndeplinită și în cazul unui eventual refuz de primire a acesteia de către utilizator, sau o avizare – lipsa de la domiciliu din partea utilizatorului.

 

Nu găsesc raspunsul la întrebarea mea pe acest website, cui pot să mă adresez?

- Vă puteți adresa online, folosind formularul Contact Relații Clienți.

- Telefonic, sunând la Biroul de Relații Clienți , tel : 0233 233 340, interior 431, 432, 433.

- În scris sau personal la sediul nostru din Str. Lt. Drăghiescu nr. 20, Piatra Neamț, respectiv la punctele de lucru din Roman, str. Ștefan cel Mare nr. 259 și Târgu Neamț, str.Aleea Salcâmilor nr. 3.