Având în vedere neacumularea apei în rezervoarele din care se realizează alimentarea cu apă potabilă a utilizatorilor din Orașul Tg. Neamț, Comuna Grumăzești, Comuna Vânători-Neamț și Comuna Răucești, din cauza lipsei de precipitații ce a redus debitul surselor de apa subterane din care se face alimentarea localităților menționate, pentru refacerea rezervelor de apă, Compania Județeană APA SERV SA este pusă în situația neplăcută de a furniza apă cu presiune redusă existând și posibilitatea întreruperii temporare a furnizării serviciului de alimentare cu apă potabilă în Orașul Tg. Neamț (cartierele Blebea și Condreni), Comuna Grumăzești, Comuna Vânători-Neamț și Comuna Răucești, în perioada 30.08.2023 – 07.09.2023.

Restricțiile vor putea fi extinse sau suspendate pe parcursul acestei perioade atât în funcție de consumul înregistrat cât și de evoluția condițiilor meteo, dacă vor fi semnalate precipitații suficiente pentru a completa rezervele de apa necesare în zonele vizate.

Ne cerem scuze pentru disconfortul creat și mulțumim pentru înțelegere!

Relații suplimentare pot fi obținute la numărul de 0233233340 sau consumatorii noștri pot accesa site-ul Companiei www.apaserv.eu